Thursday, March 19, 2009

Criza sau calamitate?

Nici un eveniment de la al doilea razboi mondial incoace nu a surescitat atentia opiniei publice mai mult decat declinul economiei mondiale si globalizate. Mass Media de pe intreg mapamondul si-a canalizat intreaga atentie in aceasta directie si a transformat totul intr-o nesfarsita interogatie cu privire la situatia actuala, la cauzele ce au determinat situatia actuala, la cum va arata lumea dupa situatia actuala. Se cauta motive, se cauta vinovati, se cauta solutii de iesire, se crede ca s-au gasit motivele, vinovati sunt guvernele incapabile, bancile lacome, oamenii risipitori, francmasonii sibilinici, martienii longilini, in general toti in afara de cei implicati in discutie, ne sunt prezentati specialisti care vorbesc mult si reusesc doar sa reformuleze ideile celor de dinaintea lor. Un intreg circ, cu program variat, personaje pestriĊ£e, spectatori curiosi.

De partea cealalta, entitatea umana, si asa afecatata de golul din portofel, isi vede spatiul interior din spatele fruntii bombardat in mod constant cu franturi de informatie din toate directiile, si, intelegand tot mai putin si bulversat de toate ce i se intampla, trage concluzia normala: "Dom'le, e criza". Criza. Termen la moda, injectat in mintea noastra de formatorii de opinie. Leitmotivul existentei noastre triste. Motivarea patronilor zgarciti. Motiv de dojana a opozitiei catre guvern si a guvernului fata de guvernul pe care il succede. Apa la moara pentru noi si sfasietoare vaiete de lipsuri la discutiile ce insotesc cafeua. In numele Crizei, se disponibilizeaza si se ingheata salarii si prime la firme neafectate in nici un fel, se strange cureaua prin adaugarea de noi biruri din partea statului (criza lor e mai mare decat a noastra), se scumpesc produse ce ar trebui ieftinite, se cheltuie in acelasi ritm, ca de unde sa mai economisesti in perioada asta?! Dincolo de negarea existentei ei si a efectelor sale reale si ingrijoratoare, aceasta criza se constituie invariabil in motivarea tuturor actiunilor noastre care inainte trebuiau justificate. In linistea morala necesara spiritului chinuit de savarsirea unor actiuni imorale.

Putini sunt cei ce vorbesc de situatia economica de acum dintr-o alta perspectiva. Cea a asezarii lucrurilor, a calmarii lor in vederea bunei functionari in viitor. Intr-o societate in care tortura fizica si psihica a angajatului 10-12 ore pe zi era pusa in numele progresului, in care normalul era privit prin scumpirea cu 50 de procente anual a metrului patrat de teren, in inghesuirea caselor de la marginea oraselor (din acelasi motiv) de asa maniera incat nici lumina nu mai trecea tocul ferestrei iar plantarea unui copac in curte era vazuta ca sacrificarea fara folos a unei portiuni de pamant ce a costat enorm, in resemnarea ca pentru un apartament inghesuit trebuia sa iei decizia unei casnicii tumultuoase de 35 de ani cu banca, intr-o astfel de societate mai poti privi regresul din prezent ca pe o criza?

In multe parti ale lumii naturale, vegetatia uscata si sufocanta este incendiata pentru a lasa loc dezvoltarii noului val. In acest proces, nimeni nu deplange animalele si plantele verzi prinse in mijlocul valvataii. Sunt considerate victime colaterale, imposibil de salvat si oferite intr-un fel drept ofranda pentru un nou inceput. Dupa principiile acestea primordiale, si lumea noua, tehnologizata si globalizata, are nevoie de o resuscitate, de un reset al functiilor de baza. O revizuire a principiilor nesanatoase de viata care ne duceau spre faliment. Din pacate, perioada asta de tranzitie are un cost ce trebuie platit si atrage nemultumirea de a trece la un nivel de viata mai cumpatat, inferior celui anterior. Cum adaptabilitatea este principala calitate a omului, si privind in urma la evenimentele cu adevarat critice din istoria noastra pe acest Pamant, cred ca nu ma insel cand spun ca prezentul nu constituie nimic mai mult decat o tranzitie intre doua stari apropiate, care in contextul istoriei va fi privit ca o perioada interesanta si plina de invataturi pentru generatiile ce vor sa vie, nu ca un moment de rascruce al natiei umane.