Tuesday, May 31, 2011

Ultimul om din apa

Am scris in trecut despre oameni care m-au inspirat prin actiunile sau prin discursul lor motivational. Voi continua sa o fac, prezentand atunci cand voi avea disponibile povestile celor care nu trebuiesc uitati, ci pomeniti prin raspandirea cuvantului despre faptele lor nobile, care i-au transformat in modele ale societatii. Azi, o intamplare vazuta si auzita cu ceva timp in urma, pe un program TV, apoi documentata dupa lungi cautari online. O poveste despre eroism si abnegatie, despre oameni superiori prin finetea sufletului lor, despre cum, prin curaj nebanuit si sacrificiu personal, un om poate atinge maximul evolutiei sale.

Nu stiu cat de adevarata este teoria destinului uman. Are omul viata pre-stabilita? E adevarat ca fiecare secunda pe care o traim, fiecare molecula de aer pe care o inspiram, fiecare zambet care ne lumineaza fata, strop de apa care ne uda trupul, fiecare om intalnit de-a lungul vietii sunt doar elemente care apar exact atunci cand sunt programate sa apara, intr-o ordine inextricabila si deloc aleatorie, care ne calauzesc spre acelasi invariabil final? Daca e pe asa, atunci unii oameni, putini la numar, se nasc si traiesc cu misiunea exacta, dar nestiuta pana la deznodamant, de a fi pazitorii destinelor altora. Tuturor acestor eroi obisnuiti, mediatizati sau nestiuti de nimeni, care dovedesc ca impasibilitatea in fata pericolului si sacrificarea fericirii personale a unui singur om poate schimba si prelungi viata unei intregi comunitati, sa le aducem un omagiu pe cat de mic, pe atat de important intru pastrarea memoriei lor si educarea spiritului civic. Sa le spunem povestea.

Pe 13 Ianuarie 1982, intr-o noapte geroasa, cursa Air Florida Flight 90 rateaza decolarea si se prabuseste, lovind un pod si ajungand in raul Potomac. Doar 6 pasageri supravietuiesc din totalul de 79, iar echipele de salvare au o misiune foarte dificila, trebuind sa intervina cu elicopterul pentru a scoate oamenii din raul aproape inghetat. Actiunea este cu atat mai ingrata cu cat timpul nu este de partea lor, hipotermia fiind principala amenintare la viata celor care se aflau in apa. In timpul actiunii de salvare, un om se remarca prin bravura si devotamentul afisat fata de semenii sai suferinzi, refuzand in repetate randuri sa fie el cel ridicat cu coarda coborata din elicopter, si astfel netezindu-le altora calea catre salvare. In dezordinea si graba situatiei, Dumnezeul acelei nopti incurca destinele si decide ca aceia care trebuiau sa moara, sa traiasca, si nu invers, iar ultimul om ramas in apa sa nu fie si ultimul supravietuitor al catastrofei. Elicopterul care se intoarce pentru ultima data in mijlocul raului nu mai gaseste pe nimeni. Eroul nocturn se scufundase impreuna cu bucata din fuselajul avionului de care se prinsese.

Pentru cinstirea memoriei sale, Presedintele Ronald Reagan il distinge post-mortem cu Medalia de Aur pentru Salvarea de Vieti a Pazei de Coasta a Statelor Unite Ale Americii. Distinctii au fost deasemenea acordate echipajului elicopterului si altor 2 civili merituosi care au aderat decisiv la eforturile de salvare.

Cititorule de pretutindeti, scoate-ti palaria in fata celui care prin virtutea sa, si datorita recunostintei semenilor sai, a inspirat un cantec, da numele unui pod, al unei scoli, al unei fundatii si al unui ghem de calitati umane: Arland D. Williams, Jr.

Povestea pe larg:
http://en.wikipedia.org/wiki/Arland_D._Williams,_Jr.

Un link catre melodia compusa in cinstea sa:
http://www.we7.com/#/song/Sara-Hickman/Last-Man-In-The-Water

1 comment:

  1. Exista oameni care apar in viata celorlalti pentru a fi ca niste ingeri pe pamant. Ideal ar fi s putem sa-i onoram sau sa le multumim cat sunt in viata si nu doar post-mortem.

    ReplyDelete

Ziceti si voi ceva, nu fiti hoti